Jurnal
Anecdotă povestită de Nicu Constantin:
Tatăl unui regizor, avocat celebru, a fost adus în faţa justiţiei comuniste, deşi era în scaunul cu rotile. Conform uzanţelor, a fost întrebat cine-l apara. El le-a spus judecatorilor, fosti studenti, dar dintre cei mai proşti, că nu se va apara, dar le va spune o anecdotă:
"Cioara s-a întâlnit cu păuniţa şi au început să se certe, fiecare spunând că ea este mai frumoasă. Au convenit să accepte drept judecător pe cine vîle va ieşi primul în cale şi cea care va câştiga va avea dreptul să-i scoată un ochi celeilalte. Au mers prin pădure, până au găsit un porc. L-au pus judecător, acesta a spus că, bineînţeles, cioara este cea mai frumoasă, iar cioara i-a scos un ochi păuniţei. Păuniţa a plecat plângând prin pădure, s-a întâlnit cu o veveriţă, care a încercat să o consoleze, spunându-i că nu trebuie să fie aşa de supărată că a pierdut un ochi.
- Nu plâng pentru că am rămas fără un ochi, i-a răspuns păuniţa, ci pentru că m-a judecat un porc !"
Am găsit un motto pentru cartea mea "Mărturie postumă". Este din Sfântul Isaac Sirul, "Despre rugăciune şi tresvie", în volumul "Despre rugăciune şi tresvie în învăţăturile Sfinţilor Părinţi", Ed. Egumeniţa, p.418. Iată textul:
"245) Să te mustri neîncetat pe tine însuţi, zicând: vai mie, suflete sărman! S-a apropiat vremea ieşirii tale din trup. Pentru ce te veseleşti cu ceea ce chiar în această zi vei părăsi? Îndreaptă-ţi atenţia spre viaţa ta dinainte şi chibzuieşte ceea ce ai făcut, de ce ai făcut aşa şi care sunt faptele tale, cu care ţi-ai petrecut zilele viaţii tale sau cine s-a folosit de osteneala lucrării tale pe acest pământ, pe cine ai înveselit cu lupta ta ca să-ţi iasă în întâmpinare la plecarea ta din lume, pe cine ai desfătat în timpul călătoriei tale ca să te linişteşti în portul lui, pentru cine ai trăit în sărăcie, ostenindu-te, ca să vii la el cu bucurie, pe cine ai dobândit ca prieten în veacul viitor, ca să te primească în momentul plecării tale, pe ce ogor ai lucrat ca argat şi cine îţi va da plată la apusul soarelui cînd vei pleca ?
Se spune că Albert Einstein lua masa la Paul Valery. Discutau foarte animat, dar din când în când poetul se scuza, dispărea după un paravan, apoi revenea, radios, la masă. Intrigat, Albert Einstein l-a întrebat ce face după acel paravan.
- Discuţia noastră este foarte interesantă, îmi vin unele idei, pe care le notez, să nu le uit. Dumneavoastră nu faceţi la fel?
- Nu, a răspuns marele fizician, eu am o singură idee şi pe aceea o ţin minte!
Anecdota mi se potriveşte în ambele sensuri: În materie de estetică, eu am o singură idee, aceea a operei de artă ca model cibernetic, idee pe care o ţin minte (!), dar ca scriitor sunt fascinat de caleidoscopul întâmplărilor şi al ideilor pe care le contemplu din fotoliu, simt nevoia să le consemnez şi chiar să le comentez. Iată de ce nu ţin la ideea de "blog", dar accept că un jurnal de idei şi de întâmplări semnificative îmi este necesar, precum lui Paul Valery!
